Psihologia pozitivă

“..dacă putem face un om mai fericit și mai voios, avem datoria să o facem, fie că el ne roagă sau nu.€™” spune Josef Knecht al lui Hermann Hesse

Cam așa gândim și noi, psihologii, ne credem niște salvatori. Când vedem pe cineva în dificultate, vrem să le sărim în ajutor. Și ca să nu devenim enervanți pentru cei din jur, care nu vor mereu să fie ajutați, ne deschidem cabinete de consiliere, psihoterapie, coaching sau ce-o mai fi, unde dăm drumul la ajutor ca păsării în colivie. Și ca să îmi fac colivia cât mai mare, m-am gândit să dau puțin din aripi și aici, pe blog.

Psihologia pozitivă

De ce psihologie pozitivă? Păi îți povestesc puțin despre mine, psiholoaga, salvatoarea, pasărea din colivie. Ajunsă la facultatea de psihologie, după primul an de introduceri și plictiseală, am început să înțeleg câte ceva despre cum funcționam noi oamenii, care sunt părțile noastre întunecate și de unde vin ele.  Slavă psihanalizei, am priceput care e baiul cu mine, familia și copilăria mea. Fiind o “€œsalvatoare” nu a trecut mult timp până am început să-mi stresez cu impertinență părinții și prietenii explicându-le ce n-au făcut și ce nu fac bine. Iar după mai multe insistente fără rezultate, am renunțat tristă și resemnată. Am decis că “€œviata e complexă și are multe aspecte” pe care nu le pot schimba.

Am dat apoi peste optimista perspectivă a NLP-ului care m-a urcat pe un norișor mai aproape de soare. M-a făcut să văd că avem și resurse interioare nu doar pulsiuni primare, și că putem face orice dorim cu viața noastră. Mi-am construit un irealist optimism și am învățat tot felul de șmecherii prin care mă jucam cu mine și cu oamenii din jur. Era foarte distractiv să pot vedea când mă minte vreunul sau altul și să conving necunoscuți să-mi mângâie cățelul imaginar. Lipsea totuși ceva. Poate că nu am fost eu destul de “€œcoapta” ca să integrez cum se cuvine tot ce am învățat acolo, cert este că mă simțeam în continuare fără sens și semnificație în viață. Am mai săpat apoi puțin în antropologie, unde nu am găsit tocmai ce căutam.

După toate astea am descoperit psihoterapia și psihologia pozitivă. In continuare îți voi povesti despre cea de-a doua, căci prima are sens doar traită pe propria piele.

Nu cu mult timp în urmă, am dat peste niște psihologi care au avut ideea genială de a se interesa despre ce ne face pe noi mai fericiți. Psihologia pozitivムeste ramura psihologiei care se ocupă cu studiul atributelor pozitive ale oamenilor, a bunurilor noastre de preț psihologice și a punctele forte. Scopul său este de a înțelege și a promova factorii care permit indivizilor, comunităților și societăților să prospere. Cercetările demonstrează că emoțiile pozitive sunt asociate cu numeroase beneficii legate de sănătate, muncă, familie, și statut economic.

Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor descoperiri interesante, unii psihologi au început cu observarea copiilor și au ajuns la concluzia despre cei mai fericiți dintre ei și care au succes în viață că sunt optimiști; au un sens și dau o semnificație vieții; sunt idealiști; au un comportament pro-social, îi ajută pe ceilalți; sunt conștienți de capacitățile lor și se concentrează pe acestea; își fixează obiective și sunt focusati pe viitor; au avut un model de urmat; au avut suport social; au puterea de a cere ajutor și știu să-și identifice nevoile.

Și ca să fie cât mai clare lucrurile încă de la început, țin să îți spun că vom pleca în descoperirea psihologiei pozitive de la următoarele premise:

• Iți voi povesti în continuare despre cercetări academice care vizează fericirea, câte ceva din experiență mea de om mai fericit cât și lucruri practice pe care le poți aplica cu ușurință în viața de zi cu zi.

• Schimbarea este posibilă și în același timp schimbarea necesită efort.

• Fericirea este  dictată în proportie de 40% de activități intenționate.  50% este determinată genetic iar 10% este influențată de factorii circumstanțiali (rezidența, națiunea, venitul, întamplările din viață). Deci fie că locuim intr-un oraș mare și agitat sau pe malul însorit al unei mari fericirea depinde în mare masură de cum gândim și cum acționăm.

• Natura umană trebuie (și sper să fie singurul loc în care folosesc acest cuvânt) acceptată, nu schimbată. Avem nevoie de o acceptare necondiționată vis-a-vis de noi înșine, să ne iubim cu bune și cu rele și nu mai puțin important, să ne dam voie să ne simțim nasol atunci când e cazul.

• Fericirea nu e o stare absolută. Nu putem deveni fericiți, ci mai fericiți. Fericirea e ca o grădină pe care o udam în fiecare zi. Iar dacă uneori uităm pentru că problemele ne copleșesc, nu-i nimic, sigur vine primăvara și ne amintește să o udam din nou.

• Fericirea e un scop secundar în viață.

 Ben Tal, unul din marii promotori ai psihologiei pozitive ne spune că degeaba tot așteptăm să fim salvați (de un prinț pe cal alb care apare în zare cu sacul de bani, de o prințesă care cântă că o mierlă, miroase a iasomie și gătește ca bunica, de hipnoterapeut sau de clarvăzătorul Viorel Pop) . Ok, da, există oameni în jur care ne ajută, prieteni, familie, psihologi și da, e un ajutor real și foarte important; însă când vine vorba de o adevărată schimbare, aceasta va porni din interior, odată cu conștientizarea faptului că “€œNu vine nimeni să mă salveze!”

Și sperând că te-am motivat câta cu asta, te îndemn să-ți faci rost de un carnețel al fericirii.

Cam prin toate articolele vei găsi „€œsfaturi practice” sau mici sarcini care încet, dar sigur îți vor crește starea de bine. Îți recomand așadar să găsești niște foi de hârtie sau un carnețel. Na bine, merge și laptopul, smartfonu’ sau ce gadgeturi îți mai plac. Eu sunt totuși de părere că e mai eficient carnețelul 🙂

Poți începe prin a-ți nota principiile psihologiei pozitive, despre care voi scrie mai multe în cele ce urmează:

1. Gândirea pozitivă
2. Sportul
3. Bunele intenții și idealismul
4. Scopul în viață
5. Cultivarea și întreținerea relațiilor
6. Meditația
7. Stima de sine
8. Arta