Periuța de dinți pentru o minte mai curată

Copil fiind auzeam adulții din jur discutând despre perioada critică a adolescenței. Erau conștienți că vulnerabilitățile noastre ne pot face să o luăm pe un drum mai puțin fericit. Și se străduiau să prevină asta, de obicei, cu multă disciplină și control, strategii mai degrabă dăunătoare pentru o bună sănătate mintală. Mai nou, mamele informate știu și despre cât de important este primul an de viață al copiilor și fac tot ce la stă în putință pentru ca aceștia să crească într-un mod sănătos fizic și emoțional: alăptarea, stimularea prin jucării specifice perioadei de dezvoltare, co-sleeping, diversificare cu alimente bio, ateliere pentru comunicare non-verbală cu bebelușii și câte și mai câte.

Puțini conștientizează însă, și acceptă că fiecare perioadă din viață este sau poate fi o perioadă critică, în care, dacă nu avem grijă de noi înșine și psiho-emoțional, putem cădea în prăpastia unei tulburări de sănătate mintală. Unii

chiar cred că tot ce s-a descoperit în domeniul psihologiei până acum este doar ”o invenție”, că bolile psihice nu există și că, dacă cumva există, cu siguranță ei nu vor fi afectați vreodată. Și chiar și-atunci când ajung să aibă parte de atacuri de panică preferă să încerce la nesfârșit toate tratamentele paramedicale posibile pentru moartea iminentă închipuită decât să apeleze la un psiholog.

Statisticile arată că peste 25% din populație suferă măcar o dată în viață de o tulburare de anxietate*, 27% din populația adultă, de 18-65 de ani, a suferit de o problemă de sănătate mintală în ultimul an (precum probleme datorate abuzului de substanțe, psihoze, depresii, anxietate și tulburări alimentare). 1 din 15 oameni suferă de un episod depresiv major în fiecare an, și, dacă toate tipurile de anxietate și depresie sunt incluse, 4 din 15 oameni suferă de cel puțin una anual. 3 din cele 15 boli care duc la dizabilitate sunt mintale: depresia fiind a treia cauză pe listă, a 6-a este alcoolismul, iar Alzheimer și demențele sunt pe locul 15. Suicidul reprezintă 17,5% din totalul cauzelor de deces pentru grupul de vârstă 15-29 de ani. Este clasat ca a doua cauză a mortalității la nivel global, după accidentele din trafic pentru acest grup de vârstă**.

Vestea bună este că nu e nevoie să așteptăm să fim diagnosticați cu una din aceste probleme, putem apela la strategii de îmbunătățire a propriei vieți înainte să simțim că nu mai putem. Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu sunt adepta mersului la dentist doar atunci când gingia s-a umflat și e nevoie să-mi fie extrasă măseaua. Știu că e mult mai dureroasă o extracție și extrem de invaziv un implant. Cam așa e și cu problemele psihice. Și nu doar metaforic – cercetătorii în neuroștiințe au descoperit că centrii suferinței emoționale sunt aceiași cu centrii suferinței fizice***. Deci doare la fel de tare dar nu folosim anestezice.

Și așa cum s-au inventat periuța și pasta de dinți, în perioada aceasta s-a dezvoltat mult și prevenția în domeniul sănătății mintale. Ba chiar din timpuri străvechi au existat diferite soluții pentru suferințe sufletești izvorâte prin filosofie, religie, artă sau ritualuri tribale. De-acolo ne-am inspirat și noi, de fapt, psihologii secolului XXI. Și cu ajutorul științei am reușit să identificăm care sunt cele mai de ajutor pentru sănătatea noastră psiho-emoțională.

Astfel, una din ele este meditația. Te invit să citești despre primii pași în meditație și apoi câteva principii ale stării de mindfulness pentru a putea porni o practică pe cont propriu. Vreau să știi însă că nu este un panaceu universal și este chiar contraindicată dacă suferi de un episod depresiv major sau ai avut vreodată un episod psihotic. Este însă foarte binevenită dacă suferi de neliniște interioară a.k.a. anxietate.

Compasiunea față de propria persoană este ceva ce pentru noi, cei care am avut parte de multă critică în copilărie, este mai greu accesibilă dar este și foarte importantă pentru o sănătate mintală. Și aceasta poate fi învățată și exersată pe cont propriu sau prin psihoterapie. Citește aici mai multe despre compasiunea de sine și despre câteva strategii de redobândire a compasiunii de sine.

Psihoterapia individuală sau consilierea psihologică. Acestea nu sunt utile doar în cazul în care suntem disperați, ne simțim depășiți de situație sau am ajuns într-un punct în care simțim că nu mai putem. Psihoterapia și consilierea ne pot stimula să reflectăm adeseori la ceea ce se întâmplă cu viața noastră pentru a înțelege mai bine și a integra mai sănătos experiențele de care avem parte.

Terapia de cuplu – majoritatea oamenilor susțin că cel mai important pentru ei în viață este să aibă o relație de cuplu și o viață de familie satisfăcătoare și că acestea sunt chiar mai importante decât succesul profesional. Cu toate acestea puțini sunt dispuși să învețe cum să o facă. Avem impresia că lucrurile acestea sunt implicite (chiar dacă știm că nu vrem să ”ajungem ca ai noștri”), că doar matematica, engleza și programarea se pot învăța într-un mod organizat. Mai mult decât atât, cercetările în neuroștiințe arată că atunci când suferim în relația de cuplu, atunci când ne simțim respinși sau excluși, acea suferință, pornește aceleași circuite neuronale ca și durerea fizică^***.

Se moare și de tristețe. Suicidul este cel mai concludent exemplu, dar nu singurul. De ce suntem așadar dispuși să facem un tratament pentru durerea fizică dar nu și pentru cea emoțională?

* Cum să te ajuți singur în caz de atac de panică – Radu Vraști

** Date și statistici despre UE – World Health Organization

*** ”Atunci când iubirea nu funcționează, spunem că ne doare sufletul. Și, într-adevăr ”doare” este cuvântul cel mai potrivit pentru ceea ce simțim, conform psihologului Naomi Eisenberg de la Universitatea din California. Studiile ei asupra creierului au arătat că respingerea și excluderea percepute pornesc aceleași circuite neuronale precum durerea fizică.” Hold Me Tight – Sue Johnson