La psiholog sau la vrăjitoare?

Ca psiholog ma confrunt uneori cu întrebări despre ”nebunii care vin la mine”. Întotdeauna sunt încurcată și nu știu ce să răspund. Nu vreau nici să mă iau prea în serios, să stric amuzamentul oamenilor dar nici să susțin stereotipul “numai nebunii merg la psiholog”. Și pentru că nu-i consider “nebuni” pe pacienții mei și nu îmi vine să glumesc pe seama lor, dar nu-mi vine nici să fiu mereu serioasă, haideți să vorbim despre “normalii” care nu merg la psiholog.

Normalul care merge la vrăjitoare

Normalul caută să-și liniștească frustrările și să-și trateze depresia la vrăjitoare sau mai nou, la bio-energo-terapeut (care e și clarvăzător, dar ar fi fost prea lung cuvântul). Acesta se întoarce de la ședință impresionat de faptul că a știut despre perioada dificilă prin care trece, și de promisiunea că acum începe o etapă nouă în viață lui. Și astfel, mai adaugă niște generalizări și justificări la lista scuzelor pentru insuccesele sale și iși reconstruiește iluzia unui viitor mai bun. Viitor pentru care nu mai e nevoie să facă nimic, că doar așa îi e scris, după cum i-a spus și vrăji-energo-claro-terapeuta.

Normalul care se relaxează cu litri de alcool
După un weekend în care bagă tare cât încape, atât vineri cât și sâmbătă, uneori chiar de joi, normalul ajunge “€œfresh” luni dimineață la birou. Cu ochii încă injectați susține că se simte excelent, că și-a dat un “reset” în weekend și că este numai bun de lucru.
El crede că-și rezolvă toate problemele cu câte 7 litri de bere la fiecare sfârșit de săptămâna, că se relaxează și chiar își vindecă depresia.

Normalul care se plânge neîncetat

Recunoaște, ai și tu un prieten sau un coleg care se plânge iar și iar despre același lucru. Tu știi că ar putea face ceva în privința asta, știi chiar și ce ar putea face, îi dai sfaturi dar el nu te ascultă. Te enervează la maxim și nu mai ai chef să te vezi cu el. Poate că îl eviți o săptămâna-două, dar apoi uiți, sau pur și simplu nu ai cu cine să ieși. Îl întâlnești și vezi că o ia de la capăt. Te resemnezi, așa e el. Și apoi te enervezi din nou.
Presupun că știi deja: indiferent câte ore din viață, de ascultare și înțelegere i-ai dărui, nu se va schimba datorită lor.

Și lista de “€œnormali” ar putea continua, dar cred că m-am făcut înțeleasă. Pacienții mei nu sunt nici nebuni, nici niște persoane slabe în căutarea unui tutore care să le spună ce să facă, ci persoane care au decis să-și ia în propriile mâini destinul și să ducă o viață mai bună.