A avea, a fi și a gândi – cumpărături de făcut și întrebări de pus la final de an

”A avea sau a fi?” este titlul unei cărți scrisă în 1976 de psihanalistul Erich Fromm, ce rămâne extrem de

actuală și astăzi. Acesta ne îndeamnă să reflectăm la două stări diferite ale existenței: aceea de a trăi prin posesii materiale, prin a consuma, prin dorința de a avea tot mai mulți bani și mai multă putere versus aceea de a trăi prin iubire, prin plăcerea de a împărți cu ceilalți și prin activitate productivă.

Moș Crăciun din zilele noastre devine tot mai convingător în a ne transmite că iubirea, fericirea și identitatea au directă legătură cu consumul. Nu putem oferi ceva dacă nu cumpărăm ceva. Nu putem participa la masa de Crăciun dacă nu avem o bluză nouă de sărbători. Pentru fiecare pas pe care îl facem ”trebuie” să cumpărăm câte ceva.
Dar Moș Crăciun ne îndeamnă, de fapt, la hedonism, iubire condiționată și mijlocită și consum în exces. Încearcă să ne convingă că putem fi fericiți doar prin achiziții și noutăți și bunătăți. Insistă că lucrurile alea drăguțe pe care ni le dorim trebuie să fie ale noastre și doar ale noastre, pentru că ele ne definesc și ne fac să fim unici. Trebuie să avem multe, tot mai multe, pentru că suntem niște oameni complecși, în continuă schimbare. Avem nevoie să cumpărăm pentru a ne exprima iubirea și aprecierea față de cei apropiați. Și astfel, aparent, pe moment, nu mai e nevoie să ne întrebăm cine suntem, cum iubim, de ce ne dorim ceea ce ne dorim. Moș Crăciun ne spune clar: lucrurile ne definesc, lucrurile sunt mijloacele prin care iubim, lucrurile aduc fericirea de sărbători.

Majoritatea dintre noi, trăim mult mai mult în registrul lui ”a avea” decât al lui ”a fi”. Chiar și atunci când dăm naștere unui copil spunem ”voi avea un copil”, în loc de ”voi deveni părinte”. Materia vrea să domine și chiar să înlocuiască spiritul. Dar reușește? Chiar poate o cutie de ciocolată să înlocuiască un zâmbet de apreciere sau o îmbrățișare călduroasă? Chiar pot hainele din dulap și mâncarea din frigider să ne să ne spună cine suntem? Chiar poate o suzetă să înlocuiască alinarea brațelor părintești?

Mai recent, Gabriel Liiceanu publică ”Nebunia de a gândi cu mintea ta” – o carte despre gândire. Nu gândirea cu care facem liste de cumpărături, nu gândirea cu care reproducem niște idei, ci acea gândire cu care descoperim ceva nou despre noi înșine și despre lume, acea gândire cu care ne întrebăm uneori: Cine suntem? De ce suntem aici? De ce trăim așa cum trăim? Încotro ne îndreptăm în viața noastră și de ce? Niște întrebări esențiale și poate că singurele întrebări care ne pot face să trăim cu adevărat. Ne pot ajuta să ieșim din registrul lui ”a avea”, care ne absoarbe în vârtejul șirului infinit de ”achiziții”, bani și putere. ”Achiziții” care ajung curând să ne sufoce capacitatea de a fi, de a deveni noi înșine, și care, la finalul vieții, vor cântări mai puțin decât orice moment în care am fost cu adevărat în clipa prezentă și ne-am bucurat de o interacțiune autentică, de propria noastră muncă în serviciul celorlalți sau de un gest de într-ajutorare.

„Consumul alină neliniștea, întrucât ceea ce ai nu-ți poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi și mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ți mai oferă satisfacție.(…) Oamenii iși vor da seama că un consum exagerat dă naștere la pasivitate; că nevoia de viteză și noutate reflectă neliniștea interioară, fuga omului de el însuși.” E. Fromm

Vă îndemn astăzi, în ultima zi din an, să nu mai fugiți de voi înșivă. Uitați-vă cu binoclul sincerității la anul vostru 2016 și răspundeți la întrebările importante. Veți putea apoi, cu siguranță, să vă creionați niște gânduri mai frumoase pentru 2017. La mulți ani!